MiTek Global Home

DELTA A.C.M S.A. și-a mărit spaţiul pentru birouri cu peste 1000 mp. Deasupra clădirii existente au fost construite încă 2 nivele, folosind tehnologia “sudurii în lemn” in sistem prefabricat, cu plăci multicui

 

 

 

Date tehnice construcție existentă:
– Lungime x lățime:  16x31m
– Suprafață construită: 500m2
– Suprafață construită desfășurată: 2000m2
– Niveluri: mezanin, parter, etaj 1 și etaj 2
– Structură: beton armat

Date tehnice supraetajare propusă:
– Lungime x lățime:  16x31m
– Suprafață construită: 500m2
– Suprafață construită desfășurată: 1000m2
– Niveluri: etaj 3 și etaj 4
– Structură: stâlpi, grinzi cu zăbrele din lemn îmbinate cu conectori multicui și grinzi de planșeu tip Posi Strut

Soluția tehnică aleasă a fost determinată de expertiza construcției existente. Astfel, s-a stabilit ca se pot realiza încă 2 etaje ( etajul 3 și 4). Urmatoarea decizie ce trebuia luata avea in vedere stabilirea structurii etajelor, astfel încât să nu îngreuneze foarte mult structura de beton existentă. S-a optat pentru realizarea unei structuri ușoare din lemn. MiTek Romania a venit în sprijinul beneficiarului realizând proiectul tehnic de execuție pentru întreaga structura de rezistență din lemn.

       

Pentru realizarea proiectului de rezistență al etajelor 3 si 4, s-a folosit programul de proiectare pentru case și structuri din lemn, RoofCon TrussCon, program specializat in proiectare și calcul structural, după Eurocode 5. Acest program, care face parte din tehnologia MiTek, a demonstrat ca este o unealtă care ajută foarte mult și ușurează modul de lucru, oferind siguranță , precizie și timp scurt in realizare.

 

După finalizarea proiectului, MiTek Romania a  pus la dispoziție planșele de producție și montaj. Prefabricarea grinzilor si a planseului s-au executat de catre S.C. Delta A.C.M S.A., punc de lucru Timisoara, in colaborare cu S.C. Dova S.R.L.

Structura etajului 3 a fost realizată dintr-o combinație de stâlpi lamelari și grinzi cu zăbrele din lemn, asamblate cu plăci multicui. Stâlpii lamelari au fost contravântuiți cu elemente zăbrelite din lemn și s-au fixat în grinzile de beton existente cu profile metalice și buloane.

           
Detalii de fixare și montare a stâlpilor și pereților.

Planșeul peste etajul 3 a fost realizat in sistem prefabricat din lemn cu zabrele metalice tip Posi Strut (grinzi cu tălpi din lemn și zăbrele metalice) și OSB 22mm, un planseu foarte rigid, sigur și calculat dupa Eurocode 5, calculul incluzand și verificarea la vibrații. Prin acest planșeu se pot introduce instalatiile, putandu-se interveni ușor asupra lor.

    
Detalii de planșeu prefabricat. Toate instalațiile sunt introduse în interior.

Dorinta exclusiva a beneficiarului a fost de a nu avea stalpi interiori la etajul 4, nici popi sau pane. Astfel, spațiul interior rezultat de 16x31m este complet liber (open space). Această cerință a fost îndeplinită foarte ușor folosind grinzi și pereți din lemn pe contur, împreună cu șarpanta industrializată cu ferme din lemn îmbinate cu plăci multicui.

   

Soluția aleasă de beneficiar a fost cea mai bună din punct de vedere al prețului și calității, un avantaj major fiind faptul că pe toată durata montajului nu s-a oprit activitatea de la etajele inferioare. Totul a fost prefabricat și s-a lucrat peste izolația existentă.

                 

Toate elementele structurale din lemn au fost prefabricate integral in unitatea de producție, iar montajul s-a realizat cu ajutorul macaralei.