În perioada 19-23 septembrie 2012, Mitek România a fost prezentă la SIM 2012, târg dedicat producătorilor de mobilă și fabricanților de utilaje pentru prelucrarea lemnului, inclusiv pentru fabricarea caselor din lemn.

MiTek a expus o structură din lemn de tip fermă “portal”, cu o lățime de 11 m și o înălțime de 5.5 m, personalizând practic accesul în incinta pavilioanelor expoziționale.

Astfel de construcții sunt ideale pentru personalizarea accesului la diferite obiective cum ar fi: parcuri, piețe agroalimentare, pensiuni turistice , hoteluri, panouri publicitare, etc.

Prin tehnologia de fabricare a structurilor din lemn, asamblate cu plăci multicui, putem realiza orice formă de șarpantă cu dimensiuni de până la 40 m, fără reazeme intermediare.

Structura din lemn este calculată cu un program de proiectare și calcul structural, dedicat exclusiv lemnului, RoofCon-TrussCon, iar asamblarea elementelor se realizează cu ajutorul plăcilor multicui.